Deși, de obicei, manifestările dedicate Zilelor municipiului Giurgiu erau organizate în preajma sărbătorii de Sfântul Gheorghe (patronul spiritual al orașului), în acest an calendarul sărbătorilor religioase a determinat autoritățile să marcheze în avans acest eveniment.
Astfel, potrivit programului anunțat de Primărie, Zilele orașului vor fi organizate în acest week-end (între 11 și 13 aprilie), iar programul acțiunilor – ce se vor defășura în Parcul Tineretului – cuprinde mai multe spectacole.
Astfel, vineri, pe scena din Parcul Tineretului vor evolua Tatiana Mărcoianu, Adriana Gavrilă și Codruța Filorp, sâmbătă, în program sunt concerte ale soliștilor Cristina Ene, Johny Romano și Andreea Bănică, iar duminică – un spectacol folcloric susținut de artiștii Ansamblului ”Doina Dunării”, cărora li se alătură, printre alți, Reta Baltag și cuplul Aurora și Săndel Mihai.
Spectacolele din cele trei zile se vor desfășura între orele 19.30 și 23 (bineînțeles, cu condiția ca și vremea să fie favorabilă).