An de an, pentru giurgiuveni, apropierea zilei de Sfântul Gheorghe – patronul spiritual al orașului – era prilej de bucurie și distracție, pentru că administrația locală organiza tot felul de spectacole și concerte, pentru a marca Zilele Orașului.
Din 2020, însă, această bucurie – ca și multe altele – ne-a fost răpită de pandemie, așa că anul trecut nici vorbă de Zilele Orașului.
Anul acesta, manifestările încep, timid, să revină, evident, în condițiile numeroaselor restricții sanitare.
Potrivit unei Hotărâri a Consiliului Local Giurgiu, în zilele de 22 și 23 aprilie sunt programate câteva acțiuni în aer liber, după cum urmează:
22 aprilie – Deschiderea zilelor orașului
11:00 – 13:00 – Parcul Alei (foișor) – Premiere cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie;
17:00 – 18:00 – Parcul Alei – Expozitie organizată de Muzeul Județean; Concert de fanfară susținut de Orchestra Centrului Cultural “Ion Vinea”.
23 aprilie
9:30 – 12:00 – Slujbă religioasă dedicată Zilei orașului – participă: primarul municipiului, viceprimari, consilieri municipali, parlamentari, autorități județene și locale;
15:00 – 18:00 – Parcul Alei (foișor) – Sedință festivă în cadrul căreia va avea loc înmânarea de diplome și premii pentru tinerii care împlinesc 18 ani în ziua de 23 aprilie 2021; acordarea de diplome și premii pentru voluntarii care au participat la activități specifice în perioada stării de urgența din 2020; premierea elevilor câștigători ai concursului de eseuri.
Rămâne de văzut dacă și vremea va permite organizarea acestor activități, prognoza meteo a zilelor următoare nefiind deloc favorabilă – frig, vânt și ploi.