La data de 25 martie a.c., Poliţia Română aniversează 204 ani de atestare documentară.
Astfel, în contextul celebrării Zilei Poliţiei Române, polițiștii giurgiuveni s-au aflat alături de cetăţeni, pentru a sărbători.
Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu a organizat în Parcul Mihai Viteazul, din municipiul Giurgiu mai multe activități în cadrul cărora au fost prezentate mijloacele şi metodele folosite de poliţiştii giurgiuveni în misiunile specifice.
Au fost oferite publicului pliante, broșuri, pixuri, baloane, insigne pentru informarea cât mai corectă cu privire la activitatea polițiștilor și diplome aniversare.



Pe tot parcursul desfășurării activităților, polițiștii au răspuns întrebărilor adresate și au împărtășit din experiența profesională.



Evenimentul a fost, astfel, mai mult decât o prezentare, a fost o întâlnire directă între polițiști și cetățeni, un pas în plus spre încredere și apropiere.
De asemenea, în sala de festivităţi a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu a avut loc o şedinţă festivă, în cadrul căreia a fost prezentată semnificaţia Zilei Poliţiei Române şi repere istorice.
În cadrul şedinţei, s-a citit Dispoziţia Şefului Inspectoratului cu privire la avansarea în gradul profesional următor a 57 de polițiști și avansarea în gradul profesional următor înaintea îndeplinirii stagiului minim, pentru merite excepționale în activitatea profesională a 13 polițiști giurgiuveni.
Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu a felicitat întregul efectiv pentru rezultatele obținute.
La mulți ani, tuturor polițiștilor! La multi ani, Poliția Română!
IPJ GIURGIU