18 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

PREȘEDINTELE PNL GIURGIU, DAN MOTREANU: ”TESTUL FĂCUT DE MINE, LA CERERE, ESTE NEGATIV. PENTRU PROTECȚIE MAXIMĂ, ÎL VOI REPETA”

Aflându-se printre cei vizați de declarațiile social-democratului Marian Mina, președintele PNL Giurgiu, eurodeputatul Dan Motreanu lămurește situația, într-o postare pe pagina oficială:
”La începutul acestei săptămâni am avut o ședință, alături de o parte din colegii mei din PNL Giurgiu.
Toată lumea a purtat mască, s-a respectat distanțarea și am respectat toate măsurile în vigoare.
A fost prezent și colegul meu, domnul deputat Toma Petcu, domnul deputat Alexandru Andrei nu a participat la această întâlnire.
Ulterior, așa cum știți, cei doi au fost confirmați pozitiv la testul Coronavirus.
Rezultatul testului făcut de mine, la cerere, este negativ.
Nu sunt încadrat în definiția de caz, conform metodologiei în vigoare, nu sunt contact direct, dat fiind faptul că toată lumea care a fost la acea ședință a respectat întocmai regulile impuse de contextul pandemic.
Totuși, pentru maximă protecție, voi repeta testul.”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER