Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi, la Cotroceni, că majoritatea școlilor se vor redeschide începând cu 8 februarie (semestrul doi). Șeful statului a explicat care va fi procedura:
- În localitățile aflate în „scenariu verde” (rata mică de infecții), toate școlile se redeschid.
- În localitățile aflate în „scenariu galben” (mai multe infecții), sunt deschise grădinițele și vor merge în clase elevii din clasele 1-4 și elevii din ani terminali, clasa a 8-a și clasa a 12-a.
- În localitățile aflate în „scenariu roșu” (un număr ridicat de infecții), doar grădinițele vor fi deschise și la școală vor merge doar elevii din clase primare 1-4.
- Când se ajunge cu rata de infectare peste 6, localitatea se carantinează și toți elevii trec pe on-line.
„Se revine, practic, la sistemul descentralizat care ține cont de evoluția pandemiei din fiecare localitate. În acest fel, în semestrul II, în localitățile care se încadrează în așa-numitul scenariu verde, cu relativ puține cazuri, toate școlile se redeschid fizic, copiii merg la școală.
În localitățile care se încadrează în scenariul galben, adică sunt ceva mai multe cazuri de infectare, lucrurile se schimbă în sensul că merg în continuare la școală, mai exact la grădiniță și la școală, copiii de grădiniță, copiii din ciclul primar, clasele I-IV, și copiii din clasele terminale – VIII, XII.
În cazul în care localitatea intră în scenariul roșu, continuă pentru un timp să meargă la școală și la grădiniță copiii de grădiniță și de ciclu primar, dar ceilalți nu mai merg la școală.
Deci, repet: scenariul verde – toți merg la școală. Scenariul galben – grădinițele, clasele I-IV, VIII și XII merg la școală, celelalte clase stau în on-line. Scenariul roșu, când se depășește numărul de 3, la început rămân acasă copiii din clasele V-VIII și liceele, dar continuă să meargă grădinițele și clasele primare.
Atunci când se ajunge cu rata de infectare peste 6, localitatea se carantinează și toată lumea stă acasă, școlile se închid, se merge în on-line”, a declarat Klaus Iohannis.
www.stiripesurse.ro