Vremea se va încălzi până în 6 martie, temperaturile ajungând până la maxime de 14 – 16 grade Celsius. Vor urma însă trei zile în care valorile termice vor scădea iar nopțile vor fi geroase, cu minime de pâna la minus 9 grade Celsius, pentru perioada 1 – 14 martie, conform ANM.
În Muntenia, vremea se va încălzi până pe data de 5 martie, când va deveni caldă pentru această perioadă, cu temperaturi maxime ce vor creşte, în medie, de la 8 la 16 grade şi minime ce se vor situa, în medie, între zero şi două grade.
Răcirea vremii estimată pentru intervalul 5 – 7 martie va conduce la o medie a maximelor în jurul a 6 grade şi a minimelor de circa -3 grade. A doua săptămână va fi caracterizată de o creştere treptată a valorilor termice, cu mici variaţii de la o zi la alta şi spre sfârşitul acesteia, vremea va deveni apropiată de normalul termic al celei de-a doua decade a lunii martie, cu medii ale maximelor de 9 – 11 grade şi ale minimelor în jurul a zero grade.