A doua aeronavă Boeing 737-800, numită „Marea Unire”, a intrat în flota Tarom, fiind prezentată, miercuri, în faţa ministrului Transporturilor, pe Aeroportul Internaţional Bucureşti – Băneasa – Aurel Vlaicu.
Avionul „Marea Unire” a fost botezat cu tunuri de apă, aşa cum e tradiţia, pe aeroportul Băneasa.
”Prin cele două aeronave, practic, va creşte şi capacitatea de transport cu peste 20% a companiei Tarom. Deja suntem în discuţii pentru achiziţionarea de long curier şi cei din cadrul companiei lucrează deja la obţinerea sloturile pentru deschiderea rutelor cu statele unite şi China”, a declarat Răzvan Cuc, ministrul Transportuilor.
Acesta a mai afirmat că din punct de vedere economic, Tarom se relansează. ”Prognoza economică pentru Tarom este ca la sfârşitul anului sa închidă pe zero, nici o pierdere”.
Ministrul Transporturilor a semnat în urmă cu două săptămâni contractul de achiziţie a două aeronave Boeing 737-800 New Generation pentru flota Tarom.
Avioanele au fost cumpărate în leasing pe o perioadă de 10 ani, iar capacitatea lor este de 189 de locuri. Decizia de cumpărare a venit după ce două Airbus A310 au fost scoase din flota Tarom în cursul anului trecut.
„Am înţeles că exista o înţelegere să fie predate ca şi avans pentru noile avioane. Nu vreau ca aceste avioane să plece din flota companiei decât la valoare contabilă din cadrul companiei şi nu la valoare stabilită în urma unei estimări”, a afirmat, miercuri, ministrul Cuc.
În urmă cu o săptămână, avionul Boeing 737-800, numit „Sarmizegetusa”, a fost prezentat oficialităţilor.
Flota Tarom are, în prezent, 23 de aeronave, doua închiriate şi 21 de avioane proprii. Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Din iunie 2010 este membră a Alianţei SkyTeam, din 1993 membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA), iar din 2000 este membră a Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA). (www.mediafax.ro)