19 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

CONTROALE ȘI AMENZI PE DRUMURILE DIN ZONA BOLINTIN

La data de 7 aprilie a.c., între orele 04:00-10:00, polițiștii rutieri, împreună cu reprezentanții Direcției Județene de Transport Giurgiu au desfășurat o acțiune pe D.N.6 și în zona orașului Bolintin Vale, pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, urmărindu-se în special respectarea normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane și transportului de marfă.

În urma activităților defășurate, au fost aplicate 49 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 61.005 de lei, fiind reținute 4 permise de conducere și retras 1 certificat de înmatriculare.

De asemenea, în cadrul acțiunii, pe D.N.6, în afara localității Gorneni, a fost depistat un bărbat din orașul Mihăilești, în timp ce efectua transport de agregate minerale (nisip), fără a deține documente de proveniență a mărfii și fără a avea asupra sa cartea de identitate și permisul de conducere.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că inspecția tehnică a aparatului tahograf era expirată din luna decembrie 2020, conducătorul autovehiculului aflându-se în imposibilitatea de a prezenta pentru control activitățile efectuate pe ultimele 28 de zile.

Acesta a fost sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 18.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale.

IPJ GIURGIU

 

 

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER