24 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

CONTINUĂ DONAȚIILE PENTRU CENTRELE DIN SUBORDINEA DGASPC

Polițiștii din Sindicatul Național, Biroul Giurgiu și Parohia Buna Vestire sunt cei care au decis să facă o serie de donații pentru copiii și bătrânii aflați în grija DGASPC.

Astfel, potrivit reprezentanților DSASPC, ”polițiști din cadrul Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual- Biroul Teritorial Giurgiu au donat de curând o mașină de spălat rufe Centrului pentru persoane vârstnice Mironești și un cuptor cu microunde casei de tip familial Daniela, structuri rezidențiale din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu.

Nu este prima acțiune de acest fel derulată de polițiști din cadrul SNPPC- Biroul Teriorial Giurgiu în sprijinul structurilor rezidențiale din cadrul Directiei Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu iar donațiile sunt binevenite având în vedere faptul că în cadrul D.G.A.S.P.C. Giurgiu beneficiază de servicii sociale în structurile rezidențiale un număr mare de beneficiari.

Conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu adresează mulțumiri tuturor persoanelor și instituțiilor care desfășoară acțiuni caritabile, pentru implicarea socială în sprijinirea beneficiarilor structurilor rezidențiale din cadrul instituției.”

O altă acțiune caritabilă din ceastă perioadă a adus sute de obiecte vestimentare și sute de perechi de încălțăminte copiilor din casele de tip familial și Complexul de Servicii Sociale, structuri rezidențiale din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu. Acestea au fost donate în data de 3 mai 2022 de Parohia Buna Vestire din Giurgiu și Asociația Viitor pentru tineri.

 Aceste donații se înscriu în cadrul proiectului Dăruind vei dobândi. În discuțiile cu voluntarii am stabilit să aducem aceste daruri inainte de Paște iar iată că Dumnezeu a avut alte planuri și le-am dăruit acum, pentru că sunt nevoi tot timpul anului, nu numai de sărbători. Cu drag și bucurie duhovnicească dăruim copiilor din centrele D.G.A.S.P.C. hăinuțe si încălțăminte”, a declarat  Georgian Tudor, preot paroh al Bisericii Buna Vestire din Giurgiu.

Conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu adresează mulțumiri tuturor persoanelor implicate în această acțiune caritabilă, pentru altruism și bucuriile aduse copiilor.

D.G.A.S.P.C. Giurgiu

 

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER