18 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

PRIMARUL FABIAN ȚÎRCĂ NU SE DEZMINTE: PESTE 200 DE COPII DIN COMUNĂ AU PRIMIT BICICLETE, DE ZIUA COPILULUI

Bucurie mare pentru copiii din comuna Oinacu, ce au serbat în avans Ziua Copilului: primarul Fabian Țîrcă le-a oferit… câte o bicicletă!

Despre acțiunea de marți vorbește edilul comunei Oinacu, într-o postare pe pagina sa oficială:

”Încă de la preluarea mandatului meu de primar, copiii din comuna noastră au avut parte de surprize plăcute, în concordanță cu rezultatele lor bune și foarte bune la învățătură. După cum am mai spus, pentru mine, educația este prioritară, așa cum am spus-o mereu, și vă voi sprijini, deoarece voi sunteți viitorul comunei noastre, și vreau să nu vă lipsească nimic.

Astăzi, cu o zi în avans de Ziua Internațională a Copilului, 218 copii (de la cei mai mici, de grădiniță, până la elevii clasei a opta) de la cele trei grădinițe din comună (Comasca, Braniștea și Oinacu) și de la Școala Gimnazială nr. 1 Oinacu, au primit din partea Primăriei Oinacu cadou câte o bicicletă, potrivită vârstei fiecăruia.
Pe lângă acestea, o sută de copii și însoțitori (cadre didactice) vor asista, mulțumită doamnei deputat Gabriela Horga, la concertul lui SMILEY susținut în această seară la Sala Polivalentă.
Alături de mine, la festivitatea înmânării cadourilor pentru cei mai tineri locuitori ai comunei, mi-au fost deputatul Alexandru Andrei și președintele Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu, oameni care au susținut proiectele de dezvoltare ale comunei noastre și care ne-au sprijinit, ori de câte ori a fost nevoie.
La mulți ani, să fiți sănătoși, să ascultați de domnii profesori și de părinți, pentru că împreună formăm o echipă care să vă asigure toate condițiile de dezvoltare. La mulți ani, copii, să fiți sănătoși!”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER