24 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ȘEDINȚĂ DE URGENȚĂ LA CONSILIUL JUDEȚEAN; 100.000 DE LEI – AJUTOR PENTRU VICTIMELE CUTREMURULUI DIN TURCIA

Consilierii judeţeni au aprobat joi, în şedinţă de îndată, acordarea unui ajutor financiar în sumă de o sută de mii de lei, prin Societatea Naţională de Cruce Roşie – Filiala Giurgiu, pentru victimele dezastrului natural în urma cutremurelor înregistrate în Turcia.

”Astăzi supunem aprobării în şedinţa Consiliului Judeţean Giurgiu, convocată deîndată, motiv pentru care consilierii judeţeni sunt prezenţi atât în sala de şedinţe cât şi on-line, la această şedinţă, un proiect de hotărâre privind încheierea unui parteneriat cu Societatea Naţională de Cruce Roşie din România- Filiala Giurgiu- în scopul acordării sprijinului umanitar victimelor dezastrului natural din Turcia, din şase februarie, un eveniment trist.

Judeţul Giurgiu este alături de prietenii noştri din Turcia, compasiunea este în sufletul fiecăruia dintre noi. Am avut mari emoţii cu identificarea bazei legale pentru că prin legea administraţiei publice locale din trecut, ne descurcam mai uşor, acum sunt multe prevederi noi, dar am găsit o abordare pentru acordarea acestui sprijin financiar.

Dintre colaborarea cu IGSU sau colaborarea directă cu ambasada Turciei am optat pentru această formă, de a solicita sprijinul Societăţii Naţionale de Cruce Roşie. Am vorbit cu directorul Filialei de Cruce Roşie Giurgiu, Marian Măcelaru, care, la rândul lui, a luat legătura cu Semiluna Roşie, instituţia parteneră din Turcia şi, pentru o maximă eficienţă, a rămas că Semiluna Roşie să trimită la Filiala de Crucea Roşie Giurgiu un necesar de materiale care sunt indispensabile pentru această perioadă”, a declarat preşedintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu.

El spune că instituţia luase în calcul şi alocarea în regim de urgenţă maximă de materiale sanitare aflate în stoc la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu, dar în condiţiile de temperaturi extreme din Turcia a reieşit faptul că nevoile sunt altele, aşa că cei de la Crucea Roşie vor cumpăra materiale de maximă necesitate în funcţie de nevoile din Turcia şi vor organiza un transport în funcţie de volumul mărfurilor respective.

„Facem acest demers în numele tuturor locuitorilor judeţului Giurgiu, să sperăm că se vor linişti lucrurile acolo, pentru că înţeleg din presă că seria cutremurelor nu s-a încheiat şi se vor găsi soluţii, astfel încât numărul victimelor să fie cât mai mic”, a completat Dumitru Beianu.

Consilierii judeţeni au aprobat alocarea sumei de o sută de mii de lei din bugetul de venituri şi cheltuieli al judeţului Giurgiu pe anul 2023, pentru ajutorarea victimelor cutremurelor din Turcia.

www.agerpres.ro

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER