Luni au fost afişate rezultatele finale ale Bacalaureatului 2017, sesiunea de vară, iar marţi au început deja înscrierile pentru sesiunea din toamnă, sesiune programată între 21 august şi 6 septembrie. Pentru prima dată, bacalaureatul începe cu probele scrise, apoi urmând probele orale.
Potrivit calendarului Ministerului Educaţiei Naţionale, de marţi până vineri are loc înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen. Pe 27 iulie este programată înscrierea candidaţilor care au promovat examenele de corigenţe.
Bacalaureatul începe pentru prima oară cu probele scrise. Astfel, sesiunea de toamnă a examenului debutează pe 21 august, cu proba scrisă la Limba şi literatura română, pe 22 august este programată proba scrisă la Limba şi literatura maternă, pe 23 august, proba obligatorie a profilului, tot probă scrisă, iar pe 24 august, se va desfăşura proba la alegere a profilului şi specializării.
Apoi abia încep probele orale. Astfel, între 25 – 28 august va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, pe 28 august, evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, între 29-30 august, evaluarea competenţelor digitale şi eaxmenul se încheie pe 30 – 31 august, când este programată evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.
Primele rezultate ale sesiunii de toamnă a bacalaureatului vor fi afişate pe 1 septembrie, până la ora 16.00. În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, între orele 16:00 – 20:00. În perioada 2 – 5 septembrie contestaţiile vor fi soluţionate, iar în 6 septembrie vor fi afişate rezultatele finale.
Rezultatele finale la prima sesiune a bacaaureatului au fost publicate luni de către Ministerul Educaţiei Naţionale. Astfel, rata de promovare înregistrată de absolvenţi a crescut la nivel naţional cu 1,5 % după soluţionarea contestaţiilor, respectiv de la 71,4% la 72,9%. La nivel naţional, cele mai ridicate procente de promovare s-au înregistrat în judeţele Bacău -84,53% comparativ cu 83,54% înainte de contestaţii, Sibiu -84,39% comparativ cu 83,73%, Iaşi -84,10% comparativ cu 82,91% şi Cluj – 83,65% comparativ cu 82,75%.
www.mediafax.ro