18 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

JANDARMII ŞI VIOLENŢA DOMESTICĂ LA GIURGIU

„Violența domestică în județul Giurgiu în contextul societății românești” este tema unei dezbateri la care a participat astăzi, 17 iulie, inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu, colonel Rușanu Daniel. Activitatea a fost organizată de Consiliul Județean Giurgiu, prin Autoritatea Teritorială de Ordine Publică și a reunit principalele instituții cu atribuții în prevenirea și gestionarea cazurilor de violență domestică.

Cu acest prilej, colonel Rușanu Daniel a precizat:

„Prevenirea violenței domestice și a violenței în mediul școlar s-au aflat în permanență în atenția Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu. Atât pe timpul misiunilor de zi cu zi, cât și prin activitățile de informare organizate pe această linie am urmărit ca acest fenomen să fie în continuă scădere, cetățenii să fie cât mai bine informați, iar acolo unde s-au înregistrat astfel de cazuri să fie aplicate cu stricteţe măsurile legale.

În urma unei analize efectuate, în primul semestru al anului în curs am constatat faptul că violenţa domestică este o formă de agresiune pe care încă o întâlnim în unele familii, iar viitorul celor implicaţi este afectat de aceste fapte de agresivitate fizică sau verbală. Nu de puţine ori, cazurile de violenţă în familie se produc pe fondul consumului de băuturi alcoolice, iar victimele sunt femeile şi copiii, fie că ne referim la violenţă verbală sau fizică.

În primele 6 luni ale anului, jandarmii au aplicat:

  • peste 200 de sancţiuni contravenţionale pentru adresarea de injurii, expresii jignitoare şi ameninţări cu acte de violenţă;
  • peste 40 de sancţiuni contravenţionale pentru provocarea de scandal;
  • o sancţiune contravenţională pentru alungarea din locuinţa comună a soţului sau soţiei, a copiilor, precum şi a oricărei alte persoane aflate în întretinere.

Cuantumul total al amenzilor aplicate pentru faptele menţionate mai sus depăşeşte suma de 48.000 lei.

Pe lângă aplicarea măsurilor legale faţă de agresori, activitatea personalului specializat din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Giurgiu s-a îndreptat şi către prevenirea faptelor de violenţă, fiind organizate activităţi de conştientizare şi informare în unităţile de învăţământ din judeţ şi municipiu. Desfăşurate sub motto-ul Stop violenţei în şcoli! Indiferenţa doare!”, acţiunile au avut ca scop dezvoltarea de atitudini şi comportamente nonviolente. Pe timpul acestora,  jandarmii le-au prezentat elevilor cazuri reale şi imagini video cu tineri implicați în fapte comise cu violență, pentru prevenirea unor situații similare în rândul acestora. Totodată, le-au fost exemplificate infracțiuni comise de minori și consecințele pe care le-au avut faptele acestora.

Ţinând cont de consecinţele faptelor comise cu violenţă, şi în perioada următoare acest domeniu va fi în atenţia jandarmilor, care vor acţiona ferm în situaţia constatării unor asemenea cazuri.”

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER