Cadavrul unui bărbat a fost găsit luni într-o casă de pe strada Gării, iar polițiștii au început cercetările:
”La data de 23 octombrie a.c., ora 12.20, Poliția Municipiului Giurgiu a fost sesizată prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că, într-un imobil de pe strada Gării, din municipiul Giurgiu, se află o persoană, posibil decedată.
În temeiul sesizării, la fața locului s-a deplasat echipa operativă, care a identificat cadavrul unui bărbat, de 69 de ani, din municipiul Giurgiu.
Cadavrul a fost transportat la morgă, pentru efectuarea necropsiei.
Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul.”
Surse neoficiale susțin că ar fi vorba despre o persoană decedată de mult timp (în jur de două luni) și că trupul ar fi fost găsit în podul unei case, în vecinătatea sediului AUR.