O familie din localitatea Bolintin Vale are nevoie de ajutor după ce casa în care locuia a fost distrusă într-un incendiu, izbucnit în această după-amiază.
Când au ajuns pompierii, locuința ardea generalizat, pe o suprafață de aproximativ 100 mp. Acoperișul a ars în totalitate, iar tavanele s-au prăbușit și au afectat bunurile din interior.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere, o cisternă și o ambulanță SMURD.
Cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza coșului de fum deteriorat și neprotejat termic față de materialele combustibile din structura acoperișului.
Informare preventivă
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării coşurilor de fum, trebuie adoptate măsuri care să asigure:
– verificarea coşurilor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);
– curățarea periodică a coșurilor de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
– tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);
– îngroșarea zidăriei coşului la trecerea prin planşee, lăsându-se un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;
– păstrarea distanţei dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.
De asemenea, pentru prevenirea intoxicaţiilor cu fum se recomandă montarea detectoarelor de incendiu în locuințe, în vederea semnalizării din timp a utilizatorilor referitor la eventualele acumulări de fum și gaze toxice.
Material de informare preventivă: https://youtu.be/ixUc6UmdzHY
Compartimentul Informare și Relații Publice ISU Giurgiu