Ca în fiecare an, în apropierea sărbătorii Sfântului Gheorghe – patronul spiritual al orașului – se organizează Zilele Municipiului Giurgiu. Și tot ca în fiecare an, responsabil de această organizare este Centrul Cultural Local ”Ion Vinea”.
Manifestările cultural-artistice debutează vineri, 19 aprilie și se încheie marți, în ziua de Sf. Gheorghe.
Spectacolele organizate în acest an sunt diverse, cuprinzând atât muzică populară, cât și recitaluri ale unor artști în vogă.
Printre cei ce vor urca pe scena din Parcul Tineretului se numără Cabron, Lora, Emilian sau Jean de la Craiova, însă nu lipsesc nici artișii locali, care vor susține spectacole chiar în ziua de Sfântul Gheorghe.
În fiecare seară, spectacolele vor începe la ora 19.30 – mai anunță organizatorii.