Sesizaţi de colegii de la DSP asupra suspiciunii existenţei antraxului într-o gospodărie din Găujani, ca urmare a faptului că unul din membrii familiei respective a fost internat la Spitalul Victor Babeş suspect de această boală, inspectorii DSV au plecat urgent în control, pentru că aflaseră că omul se îmbolnăvise după ce tăiase o capră.
Ajunşi la faţa locului, inspectorii DSV au luat mostre pentru analize şi au dispus toate măsurile necesare pentru ca, în eventualitatea în care antraxul se confirma, să nu se răspândească.
Din fericire, o zi mai târziu, DSP era anunţată că analizele realizate la Institutul Cantacuziono au infirmat existenţa antraxului la pacientul suspect iniţial.