În contextul intrării în vigoare a O.U.G nr. 84/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în scopul creşterii siguranței rutiere, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu aduc la cunoștința conducătorilor de vehicule noile prevederi legale ce vizează procedura comunicării procesului-verbal de constatare şi sancționare a contravenției.
De reținut este faptul că unitatea din care face parte agentul constatator nu mai este obligată să comunice la domiciliul contravenientului un exemplar al acestuia în cazul în care:
Procedura comunicării procesului-verbal atunci când contravenientul, deşi prezent la încheierea procesului-verbal, refuză primirea acestuia: dacă refuzul primirii procesului-verbal este înregistrat audio-video de către polițist, cu un mijloc tehnic din dotare, acest aspect fiind menționat în cuprinsul documentului de constatare, se consideră că procedura comunicării procesului-verbal a fost îndeplinită pe loc.
Pentru a obține o copie, demersurile vor fi întreprinse de către contravenient, care va trebui să solicite ulterior emiterea acesteia unității din care face parte agentul constatator.
Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de poliţie Judeţean Giurgiu sunt prezenţi pe drumurile publice din judeţ, pentru menţinerea unui climat rutier sigur şi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, comunicându-le participanților la trafic și noile prevederi.
Recomandăm tuturor participanţilor la traficul rutier să manifeste prudenţă, să respecte regulile de circulaţie și indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în teren!
IPJ GIURGIU