Jurnalistul Victor Ciutacu taxează dur greșelile candidatului independent Mircea Geoană. Înscris în cursa pentru prezidențiale, Mircea Geoană a gafat zilele trecute când i-a urat sănătate Regelui Mihai, deși acesta este decedat. Seria de gafe a continuat și astăzi, când Geoană a anunțat că nu a votat la Referendumul pentru familie pentru că era la NATO, deși mandatul său a început în 2019, iar referendumul a fost în 2018.
Iată ce spune Victor Ciutacu
„Geoană e tot mai spectaculos. A ieșit la Digi. Dincolo de faptul că l-a făcut mort-viu pe Băsescu, a dat drumul la brațe. Și o comite în serie mare. Pe ăsta trebuie doar să-l lași să vorbească, să nu-l încurci.
1. „Noi am trăit în anii(…) eu sunt decreţel şi eu. Nu sunt confortabil deloc să spun unei femei că cineva, din orice motiv, poate dispune de corpul său şi decizia sa suverană de a face ceea ce doreşte acolo. Sunt foarte progresist aici”
Decretul s-a dat în 1966. El avea 8 ani. Bănuiesc că n-a gestat maică-sa cât o turmă de elefanți la un loc.
2. „Nu am votat. Pentru că eram la… cred că eram în deplasare undeva, cred că eram într-o deplasare cu NATO, cred că era în perioada în care eram eu la NATO”
Referendumul a avut loc în 2018. Geoană a fost numit la NATO în 2019″
Mircea Geoană a anunțat că susține dreptul femeii la avort
Candidatul independent la preşedinţia României, Mircea Geoană, afirmă că nu se opune dreptului femeii de a face avort. „Sunt decreţel şi eu. Nu sunt confortabil deloc să spun unei femei că cineva, din orice motiv, poate dispune de corpul său”, argumentează Geoană.
”Eu cred că dreptul femeii de a decide ce face cu viaţa ei… noi suntem în România, nu suntem în America. Noi am trăit în anii… eu sunt decreţel şi eu. Nu sunt confortabil deloc să spun unei femei că cineva, din orice motiv, poate dispune de corpul său şi decizia sa suverană de a face ceea ce doreşte acolo. Sunt foarte progresist aici”, a afirmat Mircea Geoană, răspunzând unei întrebări într-o emisiune la Digi 24.
El spune că este în acelaşi timp social, liberal şi conservator şi progresist
Mircea Geoană, fost preşedinte al PSD şi candidat independent la alegerile prezidenţiale din acest an, afirmă nu a votat la referendumul privind familia organizat în anul 2018. El a detaliat, explicând că era într-o deplasare. Geoană se arată împotriva căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, explicând că îi respectă pe toţi cei care au „preferinţe diferite”, dar că, în opinia sa, „societatea nu este pregătită” pentru aşa ceva. (www.stiripesurse.ro)