Situat pe Calea București, nr. 5A7, sat Joița, com. Joița, magazinul Simply by Auchan propune o gamă variată de aprox. 2.500 de articole, inclusiv game de produse marcă proprie și articole emblematice din oferta Auchan. Magazinul are o suprafață de aprox. 70 mp și este deschis de luni – sâmbătă în intervalul 08:00 – 22:00 și duminica între 10:00-22:00.
Francizele Simply se remarcă prin produsele marcă proprie Auchan, renumite pentru raportul excelent calitate-preț, produse proaspete din Brutăria Auchan preparate de către maeștri bucătari doar din făină românească, apă, sare și maia, dar și prin mult apreciatele prăjituri de la Auchan.
În incinta magazinului există și un punct de colectare manuală a ambalajelor cu simbolul SGR, precum și un dispozitiv pentru plata facturilor.
Vrei și tu propria afacere la cheie? Descoperă avantajele unei francize Simply by Auchan
Auchan România continuă dezvoltarea programului de franciză dedicat antreprenorilor din comerțul alimentar din întreaga țară. Antreprenorii din retail care aleg să deschidă un magazin Simply by Auchan, în sistem de franciză, au mai multe avantaje și beneficii:
Se pot diferenția în piață printr-o gamă de produse create în laboratoarele de producție Auchan
Au acces la gama de mărci proprii Auchan
Aparțin ecosistemului mărcii Auchan, cu toate avantajele ce derivă din acest fapt
Colaborează cu un brand renumit pe piață în materie de calitate a serviciilor și a prețurilor oferite consumatorilor
Care sunt criteriile pentru a opera o franciză Simply by Auchan
Antreprenorii care doresc să obțină o franciză Simply by Auchan trebuie să dețină un spațiu comercial cu specific alimentar, cu o suprafață de vânzare cuprinsă între 60 și 200 mp.
Aceștia beneficiază de suport operațional din partea Auchan, ce cuprinde regândirea imaginii și layout-ului magazinului, transformarea acestuia prin introducerea unor elemente moderne ce oferă un plus de atractivitate, sugestii de îmbunătățire a gamei, acces la o platformă facilă de comandă a produselor, suport pentru redeschidere și sprijin constant în operarea magazinului din partea personalului dedicat acestui parteneriat. Totodată, francizații beneficiază de un pachet de training ce conține informații operaționale despre ecosistemul Auchan, despre activitatea de comerț sub brandul Auchan și sistemul de franciză Simply.
Despre Auchan
Auchan România are în portofoliu 440 de magazine, cuprinzând 26 de hipermarketuri clasice, 7 hipermarketuri ATAC Hiper Discount, 8 supermarketuri, magazinul inteligent Auchan Go, aproape 400 de magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care majoritatea în stațiile Petrom, 6 magazine în franciză Simply by Auchan, precum și magazinul online auchan.ro. Cu o cifră de afaceri cu taxe în 2023 de peste 1,6 miliarde de Euro, Auchan propune locuitorilor din orașele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ omnicanal, modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile mici, în fiecare zi.