18 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

PRIMĂRIA GIURGIU, ”CĂLCATĂ” DE MASCAȚI

Ce legătură este între un temut clan interlop și Primăria Giurgiu? Asta lămuresc polițiștii din Olt, care, joi dimineață, derulează mai multe percheziții la primării din 5 județe, printre care și Giurgiu.

Potrivit mediafax.ro, ”Mai multe primării din cinci judeţe din ţară sunt vizate de percheziţiile pe care le fac joi dimineaţa poliţiştii din Olt, într-un dosar cu prejudiciu peste 6,8 milioane de lei, după ce acestea ar fi desfăşurat afaceri cu membrii clanului Fluture, din Drăgăneşti-Olt.

Printre obiectivele vizate de percheziţiile desfăşurate, joi dimineaţa, de poliţiştii din Olt, într-un dosar privind evaziunea fiscală şi spălarea de bani, se numără mai multe instituţii publice din cele cinci judeţe, printre care Primăria Giurgiu.

Surse judiciare au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că mai multe primării din ţară, printre care şi Primăria Giurgiu, ar fi desfăşurat afaceri cu Clanul Fluture din Drăgăneşti-Olt.

Alte două primării din Giurgiu, două din Dâmboviţa, două din Olt şi una din Teleoman sunt vizate de percheziţii.

Clanul Fluture a fost vizat de percheziţii şi în toamna anului trecut, pentru că au realizat afaceri cu alte primării din ţară.

Poliţiştii din Olt efectuează 20 de percheziţii, în 5 judeţe, la persoane bănuite că au derulat operaţiuni fictive cu bunuri, folosind firme fantomă şi ar fi cauzat un prejudiciu bugetului de stat de 6.800.000 de lei prin evaziune fiscală şi spălare de bani.

Percheziţiile au loc în Olt, Dâmboviţa, Giurgiu, Dolj şi Teleorman, la locuinţele unor persoane şi la sediile sociale ale unor persoane juridice.

Din cercetări a reieşit că, în cadrul unui circuit economic, s-ar fi desfăşurat operaţiuni fictive cu bunuri, prin intermediul unor firme de tip fantomă. În fapt, persoane implicate ar fi livrat, către instituţii, bunuri (mobilier urban), fără a avea documente justificative de provenienţă.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la aproximativ 6.830.000 de lei.

Poliţiştii din Olt vor aplica sechestre asiguratorii, iar 5 persoane vor fu duse la Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, pentru audieri.”

Pe surse, se pare că celelalte două primării din județul Giurgiu vizate de perchezițiile de joi sunt cele din Oinacu și Gogoșari.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER