23 decembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

INVITAȚIE LA O PLIMBARE CU BICICLETA. UNA ELECTRICĂ!

10 biciclete electrice vor putea fi testate gratuit de giurgiuveni, vineri, 17 noiembrie, în cadrul unui proiect transfrontalier finanțat prin Programul INTERREG V-A România-Bulgaria 2014-2020. Bicicletele amplasate în fața Teatrului “Tudor Vianu” vor fi la dispoziția doritorilor în intervalul orar 9.00 – 17.00.

Proiectul este derulat de Agenţia de Dezvoltare Regională şi Centrul de Afaceri (ARDBC) Vidin, Bulgaria (partener lider), Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Vidin, Bulgaria, Asociaţia Română pentru Industrie Electronică şi Software – Oltenia, Romȃnia, și Patronatul Local al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (PLIMM) Calafat, România. Obiectivele specifice ale proiectului sunt îmbunătăţirea planificării, dezvoltării şi coordonării sistemelor de transport transfrontaliere pentru conexiuni mai bune la reţeaua de transport TEN-T și crearea unei reţele pentru biciclete electrice în întreaga zonă transfrontalieră România – Bulgaria, în scopul de a realiza o mobilitate individuală îmbunătăţită a transportului durabil.

În ceea ce privește aria proiectului, aceasta cuprinde județele Vidin, Montana, Vratsa, Pleven, Veliko Tarnovo, Ruse și Dobrich (+ capitala Sofia) din Bulgaria și Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Constanța (+București) din Romȃnia.

Mai multe detalii privind acest proiect se regăsesc pe site-ul www.danube-ebike.net – anunță Primăria Giurgiu.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER