27 decembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

CINE-AM FOST ȘI CE-AM AJUNS…

După zile bune de tensiune și speculații, vineri a venit și momentul mult-așteptat al anunțării componenței noului guvern, condus de Viorica Dăncilă. Un guvern din care acum nu mai face parte nici un giurgiuvean… asta după ce, un timp, județul Giurgiu avea – cu mândrie – nu unul, ci doi miniștrii: la Transporturi și la Energie. Și pe bună dreptate!

Cel puțin în ceea ce privește PSD-ul, care, la alegerile de acum doi ani, reușea o performanță care – probabil – nu va mai fi egalată prea curând: cele mai bune procente, la nivel național! Era – categoric- rezultatul muncii unei ECHIPE a partidului, care reușea cel mai bun scor din România. Era – atunci – motiv de bucurie și euforie, dar și de speranțe că se va auzi, în sfârșit, și de Giurgiu,  la nivel național.

Și așa a fost… pentru un timp, un timp în care PSD Giurgiu avea, într-adevăr, un ministru – pe Răzvan Cuc, cel care și-a câștigat respectul și aprecierea pe timpul mandatului la Transporturi- iar aliații de la guvernare – ALDE – aveau și ei reprezentatul lor în conducerea țării: pe Toma Petcu, ministru al Energiei.

Timpul a trecut, s-au schimbat multe în dinamica politicii din interiorul PSD Giurgiu, iar Răzvan Cuc și-a pierdut mandatul. Cum și de ce – deja  se știe și nu mai are sens să detaliem… Cert este că a venit momentul formării unui nou guvern, iar giurgiuvenii aveau, iarăși, speranțe că vor fi reprezentați la ”nivel înalt”.

Doar că… surpriză ”amară”: cu puțin timp înainte de anunțarea numelor noilor miniștrii, Toma Petcu anunță că renunță la mandat, din motive personale.  Pe surse, s-a aflat că mai-marii PSD-ului local au mers la CEx cu propria lor propunere de ministru: Elena Dinu, la ”Sănătate”, propunere atât de ”insignifiantă” încât – se spune – nici măcar nu a fost luată în calcul de conducerea partidului, în discuțiile pentru formarea noului guvern.

Rămăseseră ceva speranțe pentru Ministerul Transporturilor, acolo unde analiștii politici și jurnaliștii- care se bazau pe surse mai mult sau mai puțin oficiale – dădeau șanse reale revenirii lui Răzvan Cuc. Orgoliile și interesele mărunte au fost, însă, mai puternice decât cele ”teritoriale”, bazate pe patriotism local, și așa se face că acum, la mai puțin de doi ani după succesul răsunător repurtat în alegerile locale, filiala PSD Giurgiu a reușit ”performanța” de a nu mai avea nici un reprezentant în Guvern…

Probabil vor urma și alte schimbări, la nivelul eșaloanelor inferioare, ceea ce ne poate face – ușor – să ne întrebăm ”Cine-am fost și ce-am ajuns?”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER