Prin tradiţie, luna februarie este luna bilanţurilor, iar marţi, 20 februarie, a venit rândul Poliţiei Locale să prezinte, pe scurt, activitatea anului trecut.
În prezenţa şefilor instituţiilor MAI, a primarului Nicolae Barbu, dar şi a deputatului giurgiuvean Răzvan Cuc, directorul general al instituţiei, Lazăr Ciobanu, a dat citire unor date sintetice cuprinzând activitatea Poliţiei Locale din anul ce a trecut.
Cu toate că instituţia a trecut peste momente dificile, create de reducerile de personal -impuse de lege -,Poliţia Locală a reuşit să îşi facă datoria. Este concluzia desprinsă din toate alocuţiunile invitaţilor la acest eveniment.
„Dincolo de cifre, date şi statistici, important este că activitatea Poliţiei Locale ne aduce nouă, giurgiuvenilor, linişte şi siguranţă, iar pentru asta meritaţi felicitări”, le-a spus deputatul Răzvan Cuc poliţiştilor locali prezenţi la bilanţ.
Aceleaşi felicitări le-au primit participanţii şi de la ceilalţi invitaţi la prezentarea bilanţului, cu toţii apreciind activitatea Poliţiei Locale Giurgiu.