”Ştiu că drumul pe care autorităţile locale îl parcurg pentru ca proiectele comunităţii să demareze şi, ulterior, să se încheie cu succes, nu este unul uşor, însă suntem cu toţii în slujba cetăţenilor şi cel mai important lucru este să reuşim să ridicăm nivelul de trai al acestora, oferindu-le serviciile de care au nevoie în localităţile din care provin”, a afirmat, astăzi, 19 aprilie, viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu ocazia unei vizite în Giurgiu.
Ministrul dezvoltării a vorbit despre proiectele implementate în judeţ, prin intermediul programelor gestionate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), subliniind necesitatea ca autorităţile publice locale să demareze cât mai rapid proiectele aprobate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală şi prin intermediul fondurilor europene, în vederea modernizării şi reabilitării infrastructurii de bază (apă-canalizare, şcoli, spitale, drumuri etc.) la nivelul tuturor localităţilor.
”La nivelul judeţului Giurgiu, numai prin PNDL Etapa I, avem 124 de obiective finanţate, în valoare totală de aproape 600 de milioane de lei. În etapa a II-a a PNDL, avem 190 de obiective finanţate (189 contracte semnate), în valoare totală de aproximativ 750 de milioane de lei. Prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, am semnat un contract pentru reabilitarea termică a 6 blocuri în cartierul Policlinică din municipiul Giurgiu (2,8 milioane de lei), iar prin programul de cooperare transfrontalieră INTERREG România-Bulgaria, sunt 7 proiecte în implementare (peste 800 de milioane de lei) şi 7 proiecte în contractare (peste 30 de milioane de lei)”, a menţionat viceprim-ministrul Paul Stănescu.
În prezent, în municipiul Giurgiu, sunt în execuţie şi 22 de apartamente pentru tineri, destinate închirierii (peste 3 milioane de lei), iar un proiect pentru alte 44 de apartamente se află pe circuitul de avizare al MDRAP.
De asemenea, la nivelul judeţului, 6 obiective sunt în diferite stadii de execuţie, prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), şi vizează construirea a două săli de sport, precum şi reabilitarea şi modernizarea unei instituţii de învăţământ, a două centre culturale şi a unei zone de agrement. În total, din 2002, până în prezent, au fost recepţionate 17 obiective realizate prin intermediul CNI, în valoare totală de peste 38 de milioane de lei.
www.agerpres.ro