În ciuda tuturor dificultăților, Festivalul ”Marin Ghiocel” continuă la Giurgiu.
Cea de-a VI-a ediție – organizată de Primăria municpiului Giurgiu și Centrul Cultural ”Ion Vinea” – este programată săptămâna viitoare, în zilele de miercuri și joi, la Ateneul ”Nicolae Bălănescu”.
Prima zi a festivalului – miercuri, 3 octombrie – are în program, pe lângă concursul de folclor, recitalurile soliștilor Adrian Georgescu, Geta Postolache, Aura Stiocan și Maria Ghinea, în timp ce joi, pe scena Ateneului vor urca Adelina Găujăneanu, Roxana Rusănescu, Alina Darap Achim, Gheorghe Turda, Constantin Bahrin și Constantin Enceanu.
La secțiunea de concurs sunt înscriși soliști din Vâlcea, Brăila, Giurgiu, Tulcea, Dolj, Dâmbovița, Prahova, Suceava, Brșov și Gorj.
Acompaniamentul este asigurat de Orchestra de muzică populară ”Doina Dunării”, ansamblu ce va participa la festival și cu formația de dansuri populare.
În ambele zile ale festivalului, spectacolele încep la ora 18.30, iar intrarea se face pe bază de invitații, ce pot fi ridicate de la sediul Centrului Cultural Local ”Ion Vinea”.