Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit 25.800 articole pirotehnice, în valoare de 3.000 lei, pe care o femeie, cetăţean român, a încercat să le introducă în țară fără a deține autorizațiile necesare.
În data de 11.12.2018, în jurul orei 20:00, s-a prezentat pentru a intra în țară, la volanul unui autoturism marca Chevrolet, înmatriculat în Bulgaria, o persoană de sex feminin, M.D., cetățean român, în vârstă de 57 de ani, cu domiciliul pe raza judeţului Giurgiu.
Cu ocazia controlului de frontieră s-au descoperit pe bancheta din spate și în portbagajul autoturismului mai multe pungi de culoare neagră ce conțineau cantitatea totală de 25.800 articole pirotehnice.
Faţă de cele constatate, femeia în cauză a declarat că articolele pirotehnice îi aparțin, le-a cumpărat din localitatea Ruse, în schimbul sumei de 3.000 lei, urma să le utilizeze de sărbători și nu avea cunoștință de obligativitatea deţinerii autorizațiilor necesare.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, faptă prevăzută de Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive.
Bunurile, în valoare de 3.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar persoanei în cauză i s-a permis continuarea călătoriei.
Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu,
Comisar șef de poliţie Cazacu Danut