27 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

”CRIZĂ” LA AMBULANȚA GIURGIU?

Ca urmare a faptului că în spațiul public au apărut tot felul de informații conform cărora medicii ar pleca ”pe capete” de la Serviciul de Ambulanță Giurgiu, conducerea Serviciului, alături de asistenta șefă, unul din medici, dar și de liderul de sindicat, a decis să organizeze o conferință de presă, în care să prezinte situația actuală.

Astfel, potrivit declarațiilor directorului Serviciului de Ambulanță, începând de joi, 28 februarie, Ambulanța Giurgiu funcționează cu 7 medici, după ce doi și-au dat demisia. Potrivit declarațiilor oficiale, unul din medici lucra și la cabinetul școlar și a preferat să rămână acolo, iar cel de-al doilea a ales să plece în Capitală, unde urmează o serie de cursuri.

Prin urmare, din cele 10 posturi de medic cuprinse în organigramă, sunt ocupate acum 7, ceea ce înseamnă că se va lucra cu un singur medic pe tură.

Locurile vacante vor fi probabil, foarte dificil de ocupat, în condițiile în care pentru postul ce era până acum liber – din 2017 – s-au organizat 3 concursuri și nimeni nu s-a prezentat.

Pentru medicii rămași (majoritatea, din Capitală) va însemna mai multă muncă și mai multe ore suplimentare, în condițiile în care numărul de solicitări a crescut, înregistrându-se acum o medie de 80 de solicitări zilnice. Există, însă, și zile în care solicitările depășesc 100 – spun reprezentanții SAJ Giurgiu.

Per total, aici sunt 161 de posturi, din care 157 sunt ocupate.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER