”În această dimineață, polițiștii de investigare a criminalității economice, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice și Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, efectuează 197 de percheziții domiciliare, în 19 județe și în Capitală, la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de peste 6 milioane de dolari americani, prin evaziune fiscală.
Activitățile au loc pe raza municipiului București și a județelor Argeș, Brăila, Brașov, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Ialomița, Ilfov, Maramureș, Teleorman, Arad, Dolj, Mehedinți, Neamț, Vâlcea, Prahova, Olt și Giurgiu, la societăți comerciale și persoane bănuite de evaziune fiscală și spălarea banilor.
Din investigații a rezultat că, în perioada 2012-2014, mai multe societăți comerciale ar fi înregistrat în evidența contabilă cheltuieli nereale, utilizând facturi fictive de la două societăți comerciale cu comportament de tip „fantomă”, cu sediul pe raza județului Giurgiu, constând în achiziționarea de mărfuri și servicii care, în realitate, nu au fost realizate de firmele din Giurgiu.
În cauză, se efectuează cercetări față de 103 persoane bănuite că ar fi înregistrat în evidența contabilă achiziții și servicii nereale, constând în cumpărarea de legume, fructe, utilaje industriale, ambalaje și prestări de servicii privind organizarea unor spectacole, precum și repararea unor spații aparținând unor instituții de interes public.
Polițiștii vor ridica documente contabile, contracte, facturi și înscrisuri folosite la bănci.
Prejudiciul total cauzat bugetului de stat este de 6,5 milioane de dolari americani, dintre care 4,5 milioane de dolari ar fi fost transferați din conturile bancare aparținând celor două societăți din Giurgiu, către firme din China, fără a avea ca temei operațiuni economice.
Activitățile se desfășoară într-un dosar instrumentat de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu.
La acțiune participă polițiști de la unitățile teritoriale unde sunt efectuate perchezițiile și jandarmi din Giurgiu, Teleorman și Ploiești.”
Așa sună comunicatul de presă oficial al Poliției despre acțiunea de joi. În plus, însă, Poliția Giurgiu mai vine cu detalii. De exemplu, cele două societăți de pe raza județului Giurgiu sunt SC Davis Complet Construct și SC Center Prod Metal SRL, ambele cu administratori care ,,nu stiau carte”, fiind coordonati de alte persoane.
Cele două societăți emiteau facturi, prin intermediari, catre aprox 150 de alte firme, .facturi ce reprezentau diverse livrari de marfuri si bunuri ( legume, fructe, utilaje industriale) si prestari de servicii in domeniile : organizarii de spectacole, constructii, achizitii de vinuri italiene, acestea nefiind reale.
Beneficiarii facturilor au efectuat transferuri de bani prin conturi, din care unii au fost retrasi in numerar, iar unii bani au fost schimbati in 4,5 mil USD in China, simuland, la fel, operatiuni nereale.
De asemenea, Poliția dezvăluie și numele firmei de interes public implicată în aceste activități. Este vorba despre Romtelecom, care a incheiat contract cu o firma pt repararea unor cabine telefonice, aceasta firmasubcontractând, la rândul său, lucrarea celor 2 firme vizate azi.