Au mai rămas mai puţin de două săptămâni până la Paşte şi, ca de obicei în această perioadă, românii încep să fie tot mai interesaţi de preţul cărnii de miel. Iar oficialii ies cu declaraţii liniştitoare, de genul: „preţurile sunt aceleaşi ca anul trecut”.
Asta spun, decocamdată, reprezentanţii uneia din multele asociaţii ale oierilor români, care susţin că în 2017, preţurile vor fi la fel ca anul trecut, adică undeva la 9-10 lei pe kilogram, în viu și 18-22 de lei/kg, tăiat.
Vom vedea, însă, dacă „socoteala de la Bucureşti se potriveşte cu cea din piaţă”. Deocamdată, în unele supermarketuri din Giurgiu – unde deja a apărut la vânzare carne de miel – un kilogram ajunge şi la 27 de lei, în funcţie de calitatea cărnii.
Rămâne de văzut ce preţuri vor practica „ciobanii”, aşteptaţi în spaţiile special amenajate din Piaţa Centrală, dar şi cum vor vinde marile lanţuri de magazine mielul în acest an. Cert este că şi de această dată cei de la DSV anunţă controale şi atenţionează – ca în fiecare an, de altfel – asupra aspectelor la care trebuie să fim atenţi la achiziţionarea mielului de Paşte.