Un candidat din judeţul Giurgiu a fost eliminat, marţi, de la proba obligatorie a profilului din cadrul examenului de Bacalaureat, pentru tentativă de fraudă.
„La cea de-a doua probă scrisă a examenului naţional de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2021, proba obligatorie conform profilului, au fost prezenţi în cele şapte centre de examen organizate în judeţul Giurgiu un număr de 1.036 de candidaţi, respectiv 93,24 la sută din totalul celor 1.111 candidaţi înscrişi la această probă, 74 au absentat.
Din totalul candidaţilor înscrişi, 967 sunt din promoţia curentă şi 44 din promoţiile anterioare.
Pentru tentativă de fraudă a fost eliminat astăzi un candidat. Acesta nu va mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat’, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Giurgiu, Georgeta Stănescu.
La prima probă scrisă a examenului naţional de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2021, cea la Limba şi literatura română, au fost prezenţi în judeţul Giurgiu 1.013 candidaţi, respectiv 94,85% din totalul candidaţilor înscrişi. De asemenea, 53 au absentat, iar doi candidaţi au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă.
Următoarea probă a examenului de Bacalaureat se va desfăşura miercuri, iar primele rezultate vor fi afişate în data de 5 iulie, până la ora 12,00.
www.agerpres.ro