27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

A ÎNCERCAT SĂ TREACĂ GRANIŢA (ILEGAL) CU O „AVERE”. N-A REUŞIT…

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit, ascunşi pe corpul şi în bagajele unui cetăţean turc, 231.250 euro, 29.900 dolari şi 5.000 lire sterline, sume de bani pe care bărbatul intenţiona să le scoată ilegal din ţară.

În data de 06.11.2017, ora 17:00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră, pe sensul de ieșire din  ţară,  ca pasager intr-un autocar aparținând unei firme de transport internațional, care circula pe ruta București-Istanbul, cetățeanul turc M.M.Y, în vârstă de 53 de ani.

Acţionând în baza analizei de risc existentă la nivelul structurilor PFR, polițiștii de frontieră giurgiuveni au efectuat un control amănunțit asupra persoanei şi au descoperit, pe corpul bărbatului și în bagajele personale, 231.250 euro, 29.900 dolari şi 5000 lire sterline, sume de bani ascunse şi nedeclarate la controlul de frontiera, pe care bărbatul intenţiona să le scoată ilegal din ţară.

La cercetări, cetățeanul turc a declarat că banii îi aparțin, provin din economiile personale, însă nu poate prezenta documente care sa justifice proveniența acestora.

Deoarece bărbatul nu a putut justifica legalitatea provenienței și destinația sumelor de bani, acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră giurgiuveni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii  infracţiunilor de omisiunea în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate şi dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni, fapte prevăzute și pedepsite de art.9 alin.1lit.B din Legea 241/2005 combinat cu art. 29 alin.1, lit. C din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 38 C.P.

Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu,

Comisar șef de poliţie Cazacu Dănuţ

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER