21 decembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

A PLECAT LA PLIMBARE CU MAȘINA FĂRĂ PERMIS ȘI DROGAT…

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din municipiul Giurgiu, este cercetat penal după ce a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism fără a avea permis de conducere şi a fost şi testat pozitiv la substanţe psihoactive.

„Pe strada Gării, din municipiul Giurgiu a fost depistat un tânăr, de 22 de ani, din aceeaşi localitate, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa unor substanţe psihoactive. În urma testării cu aparatul din dotare au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive.

Menţionăm faptul că, aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise”, se arată într-un comunicat de presă, emis luni, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Giurgiu.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în baza de date, a reieşit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal, în care sunt efectuate cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive şi conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

www.agerpres.ro

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER