27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ACCIDENT SPECTACULOS PE DN5. DOI TINERI, RĂNIŢI, DUPĂ CE MAŞINA S-A RĂSTURNAT ŞI A LUAT FOC

Doi tineri, de 17, respectiv, 29 de ani, au ajuns marţi la spital, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat şi apoi a luat foc. Incidentul s-a produs în jurul orei 10.30, în zona Alidora (Daia).

„Pe drumul naţional DN5 Giurgiu- Bucureşti, pe sensul de mers către capitală, în afara localităţii Daia, judeţul Giurgiu, un tânăr în vârstă de 29 de ani din comuna Comana a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea, acesta s-a răsturnat în şanţ, pe sensul opus de mers, şi a luat foc”, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cornel Vasilache, arată Agerpres.

La faţa locului au ajuns rapid trei ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Giurgiu, două autospeciale cu apă şi spumă din cadrul ISU Giurgiu şi un echipaj de descarcerare.

Până la sosirea autorităţilor, cei doi ocupanţi ai maşinii au reuşit să iasă singuri din vehiculul cuprins deja de flăcări, şoferul autoturismului fiind transportat la un spital din capitală, iar tânărul în vârstă de 17 ani, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru stabilirea cauzelor care au condus la producerea accidentului şi au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

 

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER