3 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

PUNCT FINAL ÎN „ODISEEA” REPARTIZĂRII LOCUINŢELOR SOCIALE. CARE SUNT „NOROCOŞII”?

Consilierii municipali s-au reunit marți, 30 mai 2017, în ședință ordinară, având pe ordinea de zi 39 de proiecte de hotărâri supuse atenției și aprobării. Unul dintre punctele aprobate marți în ședință a vizat lista finală pentru anul 2017 rezultată în urma soluționării contestațiilor pentru repartizarea locuințelor sociale. În tot acest timp au fost realizate și verificări mai amănunțite în ceea ce privește veridicitatea documentelor depuse la dosare de către solicitanți, iar dintr-un număr de 149 de dosare, trei au fost respinse, 146 de dosare intrând în lista definitivă de repartizare.
”În urma soluționării contestațiilor se finalizează, astfel, procesul de repartizare a locuințelor sociale. Urmează ca după finalizarea lucrărilor, respectiv în termen de câteva zile, să fie semnate procesele verbale de recepție pentru blocul de 20 de apartamente de la Istru”, a adăugat primarul Nicolae Barbu.
În maxim o lună vor fi finalizate și cele 70 de apartamente din cartierul Tineretului, lucrările fiind puțin întârziate de unele probleme apărute pe parcurs. Mai exact, pe la sfârșitul lunii iunie, cele 90 de locuințe sociale vor fi repartizate către solicitanți în ordinea descrescătoare a punctajului.
”Blocul din cartierul Tineretului va fi finalizat într-o lună. Sperăm ca la sfârșitul lunii iunie să fie și repartizate. Am facut verificări în tot județul Giurgiu și în județele apropiate, iar după efectuarea acestora un număr de trei persoane nu s-au mai încadrat, iar din 149 de dosare au rămas 146”, a subliniat edilul.
În același context primarul Nicolae Barbu a dorit să atragă atenția celor care vor intra în posesia locuințelor că dacă nu vor respecta condițiile minime de conviețuire (întreținerea locuinței și plata facturilor), se va trece imediat la procesul de executare în vederea evacuării: ”Sunt foarte mulți oameni care așteaptă de foarte mulți ani să intre în posesia unei locuințe sociale. Nu vom putea accepta la infinit actele de vandalism și neseriozitatea”. Proiectul de hotărâre a fost aprobat de consilierii locali cu unanimitate de voturi.

 

Iată lista finală în urma soluționării contestațiilor:

NR. CRT. NUME ȘI PRENUME PUNCTAJ
1. Constantin Vasilică 81
2. Măgureanu Gheorghiţă 80
3. Niculae Nicoleta 79
4. Andrei Ana Maria 79
5. Nichita Violeta 77
6. Niculae Gina 77
7. Voicu Liliana Luminiţa 77
8. Teodorescu Mioara 77
9. Tudor Adrian 76
10. Falan Corina 76
11. Madem Micu Ghe. Ionel 75
12. Negrilă Adrian 74
13. Ţaga Daniela Mihaela 74
14. Lăscărache Aurel 74
15. Onofrei Teodor 73
16. Croitoru Mariana 73
17. Pîciu Adrian 73
18. Tudorache Aneta 73
19. Costea Marian Toni 73
20. Gheorghe Luiza 73
21. Soisun Petre 72
22. Tichineaţă Marian 72
23. Ivan Bătineţu Carmen Alina 72
24. Jumugă Marius Florian 72
25. Coman Iuliana 72
26. Petcu Alexandru 72
27. Matache Georgeta 72
28. Buduru Paul 71
29. Ursu (Stoica) Luciana 71
30. Moise Tudoriţa 71
31. Picotici Adriana 71
32. Şoavă Florentina 71
33. Grosu Silvia 71
34. Creţeanu Rozemari 71
35. Chira Valentin 70
36. Constantin Tiberiu 70
37. Neacşu Mihai 70
38. Voicu Marian 69
39. Rovenţu (Pomenea) Dida 68
40. Stan Mihaela 68
41. Mihalache Ion 68
42. Moţog Mia 68
43. Vişan Eduard Bogdan 68
44. Vişan Niculina 67
45. Porumbeanu Petra 67
46. Chilea Anastasiu Viorel Alin 67
47. Zavici Cosmin Amedeo 67
48. Sandu Ionuţ 67
49. Luchian Elena 66
50. Măcelaru Maria 66
51. Trăistaru Felicia 66
52. Roman Constanţa 65
53. Ghiorghiţă Flora 65
54. Velicu Petruş Marius 65
55. Ion Violeta Petronela 65
56. Breazu Maria 65
57. Mardale Ionuţ 65
58. Piroi Ionela Steliana 65
59. Cocoloş Florentina 64
60. Borţea Giani Sorin 64
61. Niţă Florian 63
62. Dinel Maria 63
63. Dumitru Ion 63
64. Peiu Mirel 63
65. Simion Octavian 63
66. Păun Magdalena Ionica 63
67. Brebenel Ana Lucica 63
68. Pieleanu Ionel Bogdan 63
69. Gheorghe Petra 62
70. Găină Ştefan 62
71. Ogica Lucian Adrian 62
72. Teodorescu Oana Rafaela 62
73. Andronic Leontina 61
74. Ion Petruţa 61
75. Boteanu Maria 61
76. Racz Victoria Mirela 61
77. Gheorghe (Ioniţă) Iuliana 61
78. Chiran Liviu 61
79. Şerban Mădălina Emilia 61
80. Adam Mihai Liviu 61
81. Mierlea Ana Maria 61
82. Gudana Tania Daniela 61
83. Tănase Ionel Sorin 61
84. Pană Florin 61
85. Urîtu Adriana Bianca 61
86. Constantin Ioana 60
87. Strîmbeanu Nicoleta Marieta 60
88. Stan Andreea Florentina 60
89. Şerban Gheorghiţă 60
90. Rapiță Gabriel 59
91. Asan Dănuț 59
92. Cioroi Nicoleta 59
93. Dumitrache Gabriela 58
94. Cristea Stanca 57
95. Voinea Florin 57
96. Dulgheru Gina Gherghina 57
97. Neagu Marius 57
98. Holtea Victoria 56
99. Spînu Constanța 56
100. Ghencea Daniel 56
101. Dumitru Cocuța 56
102. Ioniță Tudor 55
103. Paraschiv Nicoleta Gabriela 55
104. Simion Mirela 55
105. Onu Ionuț Cosmin 55
106. Cucu Liviu 55
107. Holtea Maria Diana 54
108. Mărășescu Sanda 54
109. Pașol Mariana Liliana 54
110. Cobzaru Ion 54
111. Mărunțelu Mirel 54
112. Moțoi Rada 53
113. Dulceanu Cristian Paul 53
114. Costin Marinela Raluca 53
115. Borcan Anica 52
116. Năvală Gheorghiță Leontin 52
117. Ghimuș Nicolae Sevastian 52
118. Iacob Leonard 52
119. Dulgheru Marinela 52
120. Axinte Petrea 51
121. Ungureanu Teodora 51
122. Mocanu Adrian 51
123. Marin Alexandru Alin 51
124. Gheorghe Floarea 50
125. Lăcătîș Veronica 50
126. Mălureanu (Andrei) Aurica 49
127. Dumitru Florentina 49
128. Matei Daniela Carmen 48
129. Stan Elena Maria 48
130. Tabără Valentina 48
131. Herghelegiu Maria 47
132. Cucurizeanu Sever 46
133. Tudor Constanța Zoe 46
134. Ciubotaru Nela 45
135. Ursaru Maria 45
136. Ștefan Stela 44
137. Bădică Flory 44
138. Iordan Elena 44
139. Iordache Florian 43
140. Enache Petruța 43
141. Chirițescu Elena 42
142. Găină Nicolae 42
143. Buzică Ilie Silviu 40
144. Pădure Mariana 35
145. Stoica Florina 31
146. Gheorghe Augustin 21

 

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER