28 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ACCIDENT TRAGIC: UN COPIL DE 13 ANI A MURIT ÎNECAT ÎN ARGEŞ

Un bărbat a plonjat, sâmbătă, cu maşina în râul Argeş, pe raza comunei Vânătorii Mici din judeţul Giurgiu, în maşină aflându-se şi doi copii, de 13 şi 11 ani. Băiatul în vârstă de 13 ani a murit, transmite corespondentul Mediafax.

 

Purtătorul de cuvânt al ISU Dâmboviţa, Eduard Telea, a declarat, corespondentului Mediafax, că în judeţul Giurgiu, la limita cu judeţul Dâmboviţa, o maşină în care se aflau un bărbat şi cei doi copii ai lui, în vârstă de 11 şi 13 ani, a căzut în râul Argeş, în comuna Vânătorii Mici.

“Bărbatul a reuşit să iasă şi să-l scoată şi pe copilul de 11 ani. Cel de 13 ani a fost scos de pompierii de la Garda Potlogi, judeţul Dâmboviţa. Am intervenit şi noi, fiind la limită cu judeţul nostru. Maşina a căzut aproximativ 7 metri, în apă”, a declarat Telea.

Potrivit acestuia, băiatul de 13 ani era în stare critică, fiind resucitat de medici.

Cadrele medicale care au ajuns la locul accidentului au făcut manevre de resuscitare, însă fără succes, astfel că au fost nevoite să declare decesul băiatului.

www.mediafax.ro

 

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER