10 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ASTRA – AMICAL CU BESIKTAS

Pentru că naționala joacă duminică cu Danemarca, sezonul competițional este în pauză. Profitând de această pauză, fotbaliștii Astrei și-au programat un amical. Despre acest eveniment scriu reprezentanții clubului, pa pagina oficială AFC Astra Giurgiu:

”Profitând de pauza pe care întrecerea internă a luat-o pentru disputarea meciului Naţionalei României, cu Danemarca, în preliminariile Mondialului din Rusia – 2018, campioana Astra a primit invitaţia de a merge la Istanbul, pentru un amical cu Besiktas – formaţie care domină întrecerea din Turcia şi este calificată între cele mai bune 8 echipe din Europa League.

Astriştii pleacă vineri dimineaţă spre Turcia, urmând să efectueze un antrenament pe arena „Vodafone” – stadion inaugurat în urmă cu un an, apoi, sâmbătă, de la orele 15,00, are loc partida care va opune echipei noastre liderul la zi din Turcia.
Pentru acest amical, antrenorul echipei noastre – Marius Şumudică, nu va putea conta pe cei doi jucători aflaţi la Naţională, Săpunaru şi Budescu, dar nici pe Silviu Lung jr., Teixeira sau Belu, toţi trei accidentaţi. Au revenit în lot, în schimb, Boudjemaa, Dandea sau Ricardo Alves, care fac deplasarea în Turcia, mâine seară, imediat după amical, astriştii urmând să revină în ţară, de luni intrându-se în „linie dreaptă” pentru pregătirea meciului din Cupa României, cu Viitorul, programat joia viitoare, pe terenul din Ovidiu.

„Acest tip de meciuri, cu adversare puternice, este bine-venit, nu ai decât de câştigat. Va fi o experienţă interesantă, mai ales că întâlnim o grupare cu jucători foarte valoroşi” – spune Marius Şumudică înainte amicalului cu „vulturii” de la Besiktas.”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER