Având în vedere comunicatul postat online atașat prin care dezvoltatorul imobiliar anunță „case prefabricate la cheie […] un nou proiect imobiliar în Giurgiu” – respectiv 24 locuințe, în mun. Giurgiu, str. Popa Florea, ce va fi finalizat în 15 octombrie 2022, vă aducem la cunoștință că Primăria Municipiului Giurgiu nu a emis autorizații de construire în acest scop.
Menționăm că realizarea unui ansamblu de locuințe individuale presupune în primă fază emiterea unui certificat de urbanism, elaborarea unei documentații de urbanism de tip PUZ, avizarea de Comisia Tehnică de Urbanism și Amenajarea Teritoriului, obținerea celorlalte avize și acorduri, aprobarea acestei documentații de urbanism în Consiliul Local, iar ulterior demararea procedurii de autorizare propriu-zisă a locuințelor, respectiv obținerea autorizațiilor de construire în baza cărora va putea începe execuția lucrărilor de construcții.
Atragem atenția locuitorilor cu privire la contractele pe care le vor încheia, ținând cont de faptul că finalizarea locuinței presupune recepția lucrărilor, precum și intabularea construcției.
Primăria municpiului Giurgiu