24 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

CAMERA CU TERMOVIZIUNE DIN DOTAREA POLIȚEI DE FRONTIERĂ ”ÎȘI FACE TREABA”…

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere al Frontierei Giurgiu au depistat două persoane de naționalitate siriană, în vârstă de 33 de ani, care încercau să treacă ilegal frontiera în ţara noastră.

În data de 07.05.2022, în jurul orei 23.30,  în zona adiacentă a Punctului de Trecere al Frontierei Giurgiu, poliţiştii de frontieră planificaţi în serviciu să execute supravegherea zonei au observat cu ajutorul autospecialei de termoviziune, două persoane, care se deplasau pe jos, încercând să varienteze punctul de trecere al frontierei.

Cele două persoane au fost interceptate de către polițiștii de frontieră, fiind depistate ascunse în zona adiacentă a Punctului de Trecere al Frontierei Giurgiu.

În cadrul verificărilor, s-a stabilit faptul că sunt femei, de naționalitate siriană, în vârstă de 33 de ani  și au încercat să treacă ilegal frontiera prin ocolirea punctului de trecere al frontierei.

Persoanele în cauză au fost predate reprezentanților Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu

Subinspector de poliție

Raluca DUMITRACHE

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER