10 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

CAMIOANE ”ILEGALE” CONFISCATE ÎN VAMĂ

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit nouă camioane marca Scania, pe care erau aplicate plăcuţe de înmatriculate germane, fără drept de circulație pe teritoriul României.

În data de 11.05.2018, în jurul orei 14.50la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-au prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră nouă cetăţeni bulgari conducând nouă autocamioane marca Scania, înmatriculate în Germania.

În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că autocamioanele nu aveau drept de circulație pe teritoriul României întrucât nu erau înmatriculate, iar plăcuţele de înmatriculare aplicate nu erau valabile pe teritoriul României.

Faţă de cele constatate, cetățenii bulgari au declarat că au preluat camioanele din București și le transportau în Bulgaria, fără a avea cunoștință că numerele de înmatriculare nu era valabile.

În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit lucrări penale și efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de ”conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România”, faptă prevăzută de art. 334, ali. 4. C.P.

 

 Purtător de cuvânt I.T.P.F. GiurgiU

Comisar șef de poliție Dănuț Cazacu

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER