Avertizările meteorologilor privind temperaturile foarte ridicate intră în vigoare de miercuri, astfel că în partea de vest a ţării este emis un cod portocaliu de caniculă, iar jumătatea de est va fi sub atenţionare cod galben, temperaturile urcând chiar şi la 39 de grade Celsius, conform ANM.
Atenţionarea este valabilă miercuri şi joi.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în general peste pragul critic de 80 de unităţi, iar local minimele nocturne nu vor coborî sub 20 de grade, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
În Banat, Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi în sud-vestul Olteniei disconfortul termic va fi deosebit de accentuat şi se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 36 şi 39 de grade.
În marile oraşe temperaturile cresc însă şi cu 10-15 grade la nivelul solului. (www.mediafax.ro)
Pentru Giurgiu, miercuri dimineață a fost emis cod galben pentru caniculă și disconfort termic accentuat. Potrivit siteului freemeteo.ro, miercuri maximele vor fi în jur de 36 de grade Celsius, iar joi, 37. ”Greul” vine, însă, la sfârșitul săptămânii, când temperatura la umbră va ajunge la 40-41 de grade Celsius. Astfel, vineri și sâmbătă sunt așteptate 39 de grade, iar duminică, 40-41. Nici începutul săptămânii viitoare nu ne aduce vești mai bune, cel puțin în primele două zile vremea menținându-se caniculară – 39 de grade Celsius.
Nici nopțile nu vor fi mai blânde, din acest punct de vedere, pentru că, de vineri, minimele vor fi în jurul valorii de 25-26 de grade Celsius.