Având în vedere articolul “Un șef de post din județul Giurgiu lasă hoți în libertate în weekend și dovezi în așteptare până luni”, apărut la data de 3 iunie a.c., în publicația online din „Giurgiu Tribune.ro”, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu este abilitat să comunice urmatoarele:
La data de 31 mai a.c., ora 14.00, o femeie, administrator al unei societăți comerciale, cu punct de lucru în localitatea Florești, județul Giurgiu, l-a sesizat telefonic pe șeful de post al Postului de Poliție Florești Stoenești, aducându-i la cunostință faptul că, în aceeași zi, două persoane necunoscute ar fi sustras din magazin mai multe produse alimentare, prin distragerea atenției vânzătoarei.
În temeiul sesizării, polițiștii postului de poliție s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, în vederea identificării autorilor și dispunerii măsurilor legale.
Totodată, apelanta a fost invitată la sediul postului de poliție pentru a formula plângere penală, aceasta afirmând faptul că se va prezenta după efectuarea inventarului, în urma căruia va stabili cantitatea de produse alimentare sustrase.