27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

CE SPUNE SENATORUL NICULAE BĂDĂLĂU – PREŞEDINTE EXECUTIV AL PSD – DESPRE DISCURSUL LUI IOHANNIS?

„Discursul dânsului ne așteptam să fie un discurs de unificare, un discurs pentru români, pentru România, pentru o țară unită, pentru un popor unit. Știm foarte bine că dânsul a avut un exces atunci când a mers în Piață și a sprijinit o parte a populației și astăzi avem două Românii — avem un popor care manifestă în Piața Victoriei și un popor care manifestă la Cotroceni. Trebuie să încheiem acest subiect, trebuie să avem un popor unit, un popor care să aibă responsabilitatea și respectul față de instituțiile statului și, în același timp, un Guvern care să guverneze pentru binele României. Nu putem împărți România în două. Dl președinte a avut același discurs de a împărți România în două”, a declarat acesta, marți, după ce a părăsit sala de ședințe a plenului comun al Parlamentului în care președintele Klaus Iohannis își susținea discursul.

El a explicat de ce parlamentarii PSDşi ALDE au ales să părăsească sala plenului.. „Astăzi, Camerele reunite ale Parlamentului, ca o instituție responsabilă și serioasă, a avut un comportament extrem de civilizat față de dl președinte și dânsul a fost tratat cu respectul Instituției prezidențiale. (…) Cu toate că au fost informații că vor fi pancarte, că vor fi vociferări, nu a fost absolut nimic și noi considerăm că Instituția prezidențială, care a fost aleasă prin vot democratic, mă refer la dl Iohannis, trebuie respectată într-un stat de drept”, a mai spus Bădălău.

Referitor la faptul că președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, nu a părăsit sala plenului Parlamentului, Niculae Bădălău a precizat: „Dl președinte Dragnea a rămas în sală fiind președintele Camerei Deputaților, fiind obligat de funcție”.

În timpul discursului susţinut de preşedintele Klaus Iohannis în faţa Parlamentului , deputații și senatorii PSD și ALDE au părăsit sala de ședință.

www.agerpres.ro

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER