9 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

CJSU: CELE MAI NOI DATE DESPRE INCIDENȚA CAZURILOR COVID ÎN JUDEȚ. PUTINEIU – CEA MAI MARE INCIDENȚĂ

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Giurgiu, întrunit astăzi, 27.03.2021, în ședință online, a constatat limitele de incidenţă cumulată a cazurilor COVID-19 pe ultimele 14 zile, la nivelul judeţului Giurgiu şi pe localităţi, pe baza analizei prezentate de Direcţia de Sănătate Publică Giurgiu, după cum urmează:

 

NR. CRT. UAT Valoarea incidenţei cumulate a cazurilor de îmbolnăviri cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile
1 COMUNA PUTINEIU 7,17
2 MUNICIPIUL GIURGIU 7,08
3 COMUNA IZVOARELE 6,29
4 COMUNA SLOBOZIA 5,69
5 COMUNA JOIŢA 5,43
6 COMUNA VEDEA 4,91
7 COMUNA BULBUCATA 4,12
8 COMUNA DAIA 4,02
9 COMUNA MALU 4
10 COMUNA STĂNEŞTI 3,82
11 COMUNA STOENEŞTI 3,73
12 COMUNA GREACA 3,66
13 COMUNA IEPUREŞTI 3,59
14 COMUNA HERĂŞTI 3,58
15 ORAŞ MIHĂILEŞTI 3,58
16 COMUNA BOLINTIN-DEAL 3,57
17 COMUNA FRĂTEŞTI 3,53
18 COMUNA FLOREŞTI-STOENEŞTI 3,09
19 COMUNA GHIMPAŢI 3
20 COMUNA GOGOŞARI 2,99
21 COMUNA HOTARELE 2,96
22 COMUNA CĂLUGĂRENI 2,95
23 COMUNA OGREZENI 2,79
24 COMUNA SCHITU 2,62
25 COMUNA MIHAI BRAVU 2,56
26 COMUNA SĂBĂRENI 2,54
27 ORAŞ BOLINTIN-VALE 2,23
28 COMUNA COMANA 2,13
29 COMUNA ISVOARELE 2,09
30 COMUNA OINACU 1,88
31 COMUNA VALEA DRAGULUI 1,84
32 COMUNA LETCA NOUĂ 1,71
33 COMUNA TOPORU 1,64
34 COMUNA VĂRĂŞTI 1,58
35 COMUNA VÂNĂTORII MICI 1,55
36 COMUNA BĂNEASA 1,5
37 COMUNA CLEJANI 1,4
38 COMUNA RĂSUCENI 1,4
39 COMUNA ROATA DE JOS 1,26
40 COMUNA GOSTINARI 1,24
41 COMUNA BUCŞANI 1,13
42 COMUNA ULMI 1,08
43 COMUNA COLIBAŞI 0,97
44 COMUNA GĂUJANI 0,85
45 COMUNA BUTURUGENI 0,74
46 COMUNA GĂISENI 0,74
47 COMUNA SINGURENI 0,7
48 COMUNA ADUNAŢII-COPĂCENI 0,64
49 COMUNA CREVEDIA MARE 0,63
50 COMUNA GOSTINU 0,6
51 COMUNA PRUNDU 0,5
52 COMUNA MÂRŞA 0,37
53 COMUNA GRĂDINARI 0,3
54 COMUNA COSOBA 0
TOTAL JUDEŢ 3,55

 

Pentru unităţile administrativ teritoriale: comuna Putineiu, municipiul Giurgiu, comuna Izvoarele, comuna Slobozia, comuna Joiţa, comuna Vedea, comuna Bulbucata şi comuna Daia se constată că incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori.

Pentru unităţile administrativ teritoriale: comuna Malu, comuna Stăneşti, comuna Stoeneşti,  comuna Greaca, comuna Iepureşti, comuna Herăşti, oraşul Mihăileşti, comuna Bolintin Deal, comuna Frătești și comuna Floreşti – Stoeneşti, se constată că incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile este mai mare de 3 şi mai mică sau egală cu 4/1.000 de locuitori.

Pentru unităţile administrativ teritoriale: comuna Ghimpaţi, comuna Gogoşari, comuna Hotarele, comuna Călugăreni, comuna Ogrezeni, comuna Schitu, comuna Mihai Bravu, comuna Săbăreni, oraşul Bolintin Vale, comuna Comana, comuna Isvoarele, comuna Oinacu, comuna Valea Dragului, comuna Letca Nouă, comuna Toporu, comuna Vărăști și comuna Vânătorii Mici se constată că incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

În funcţie de valoarea incidenţei cumulate a cazurilor de îmbolnăviri cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile, pe fiecare localitate se aplică măsurile stabilite prin H.G. nr. 293 din 10.03.2021, modificată prin H.G. nr. 348 din 25.03.2021, începând cu data de 28.03.2021, ora 00:00, pentru o perioadă de 14 zile.

Vă reamintim că, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 348 din 25.03.2021, pentru modificarea și completarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19:

– În toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20,00-5,00, cu următoarele excepții:

  1. a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  2. b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
  3. c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

– În toate localitățile, unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20,00-5,00, cu următoarele excepții:

  1. a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  2. c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  3. d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;

– În toate localitățile se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 27 martie-28 martie 2021, în intervalul orar 18,00-22,00 pentru deplasarea și participarea la serviciile religioase oficiate pentru sărbătoarea Pesah;

– În toate localitățile se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 3 aprilie-4 aprilie 2021, în intervalul orar 20,00-2,00 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase;

– Se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 5,00-21,00. Prin excepție de la aceste prevederi, în intervalul orar 21,00-5,00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu;

– Se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 5,00-18,00, în toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori;

– Se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 5,00-18,00, în toate localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori. Prin excepție de la aceste prevederi, în intervalul orar 18,00-5,00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu;

– Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori.

 

Biroul de Presă al Instituției Prefectului Județul Giurgiu

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER