Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autoturism, peste 32.000 de țigarete, ascunse şi nedeclarate, în locuri special amenajate în interiorul mijlocului de transport.
În data de 15.04.2024, în jurul orei 05:20, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în ţară un cetățean bulgar, în vârstă de 30 de ani, aflat la volanul unui autoturism, care circula pe ruta Bulgaria-Germania.
În urma controlului de frontieră efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunseşi nedeclarate, în locaşuri special amenajate, la nivelul uşilor, pragurilor şi bordului autoturismului,cantitatea totală de 32.400 de țigarete (1.620 pachete de țigări), diverse mărci care aveau aplicate timbru de acciză bulgăresc.
Întreaga cantitatea de ţigarete, estimată la o valoare de aproximativ 48.600 lei, a fost indisponibilizată de către polițiști, iar şoferului bulgar i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.
ITPF GIURGIU