3 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

CRUCEA ROŞIE – DONAŢII PENTRU MATERNITATEA GIURGIU

Opt pătuţuri noi şi circa 250 de lenjerii de pat au fost donate de Crucea Roşie Secţiei de nou-născuţi a Spitalului Judeţean Giurgiu. Maternitatea Giurgiu face parte din cele 41 de maternităţi de stat care au primit, zilele trecute, astfel de donaţii, în urma unei noi campanii, despre care reprezentanţii Crucii Roşii dau detalii, într-un comunicat de presă:

„Procter&Gamble, PROFI și Crucea Roșie Română au echipat 41 de maternități de stat din România cu peste 80 de pătuțuri noi și 7.600 de lenjerii de pat, necesare pentru a oferi nou-născuților confortul de care au nevoie în primele zile de viață. Donația face parte din campania ,,Hai să dăruim un nou început pentru un nou-născut”.

 „Maternitatea este locul în care cei mici iau contact pentru prima dată cu mediul extern, fiind un spațiu esențial atât pentru starea lor de bine, cât și a mamelor. Astfel, într-un efort colectiv, ne-am propus ca prin aceasta inițiativă să transformăm mai multe secții de nou-născuți din țară într-un loc mai bine echipat, care răspunde nevoilor acestora. Ne bucurăm să fim  alături de o inițiativă atât de frumoasă, care ne-a invitat, pe fiecare din noi, la un exercițiu de solidaritate.” a declarat Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Roșie Română.

 Campania s-a desfășurat în perioada iunie – septembrie 2017 în magazinele PROFI. Beneficiind de forța brandurilor Ariel, Lenor și Pampers, P&G a alocat resurse semnificative pentru a sprijini acest demers. O parte din valoarea vânzărilor cumulate prin comercializarea celor trei produse din toate magazinele PROFI participante în campanie a fost direcționată către această cauză. Identificarea nevoilor imediate existente în cadrul maternităților de stat a fost făcută cu sprijinul Crucii Roșii Române iar distribuția materialelor a demarat în decembrie.

Această acțiune este cea mai bună dovadă că atunci când branduri puternice, ONG-uri și retaileri se unesc, pot avea un impact pozitiv în comunități și pot fi o forță dedicată binelui, o forță pentru creștere. P&G, PROFI și Crucea Roșie Română și-au propus prin acest proiect să ofere nou-născuților confortul necesar pentru a le face venirea pe lume cât mai frumoasă.”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER