27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

DE LA VARĂ LA TOAMNĂ TÂRZIE, ÎN DOAR O SINGURĂ ZI… CE VA URMA?

Vremea se va răci în toată ţara, începând de marţi, astfel că valorile termice vor fi cu până la 8-10 grade mai coborâte faţă de cele normale în această perioadă a anului. O creştere de temperatură este de aşteptat pentru perioada 28 – 30 septembrie, când regimul termic va deveni apropiat de normal, dar sunt prognozate ploi în 29 septembrie şi apoi din nou în intervalul 2-6 octombrie, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Potrivit meteorologilor, începând de marţi, răcirea vremii se va resimţi în toată ţara, astfel că valorile termice vor fi cu până la 8 – 10 grade mai coborâte decât cele normale în această perioadă a anului.

Prognoza meteo valabilă pentru intervalul 24 septembrie – 7 octombrie, dată publicităţii de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), arată că începând de vineri vremea se va încălzi uşor, iar regimul termic va deveni apropiat de normal, însă o probabilitatea mai mare de ploaie este prognozată după data de 29 septembrie.

MUNTENIA

În intervalul 25-27 septembrie, răcirea accentuată a vremii va determina înregistrarea unor valori termice mult mai scăzute decât cele obişnuite pentru această perioadă din an, cu maxime de 14-19 grade şi minime de 3-8 grade, valori nocturne în jurul a 0 grade fiind posibile la mijlocul săptămânii în zona subcarpatică unde vor fi condiţii de brumă. O creştere de temperatură este estimată pentru zilele de 28 şi 29  septembrie când regimul termic va deveni apropiat de normal şi posibil chiar uşor mai ridicat. Ulterior, sunt de aşteptat variaţii termice de la o zi la alta, totuşi probabilitatea pentru menţinerea temperaturilor într-un ecart mediu apropiat de cel climatologic specific va fi relativ ridicată.  Estimările indică o creştere a probabilităţii pentru ploi locale în perioada 29 septembrie – 4 octombrie.
www.stiripesurse.ro

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER