26 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

DE LUNI, SE DEPUN CERERILE PENTRU AJUTORUL DE ÎNCĂLZIRE. CE DOCUMENTE SUNT NECESARE ŞI CE AJUTOARE SE ACORDĂ ÎN ACEASTĂ IARNĂ?

Primăria Giurgiu anunţă că de luni, 16 octombrie, giurgiuvenii își pot completa și depune cererile de acordare a ajutoarelor de încălzire pentru sezonul rece 2017-2018. Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă persoanelor singure și familiilor care nu-și permit să plătească în întregime cheltuielile pentru încălzirea locuinței în timpul sezonului rece.

Condițiile pentru acordarea ajutoarelor de încălzire și cuantumul acestora au rămas neschimbate față de anul trecut. Astfel, pentru încălzirea cu energie termică în sistem centralizat, ajutorul poate fi obținut de către:

– familiile cu un venit net mediu lunar/membru de familie de până la 1,572 ISR (786 de lei);

– persoanele singure cu un venit net mediu lunar de maximum 2,164 ISR (1.082 de lei);

În cazul ajutoarelor pentru gaze naturale, energie electrică și lemne, cărbuni și combustibili petrolieri, limita maximă a venitului net mediu lunar pe persoană singură sau membru de familie trebuie să fie de cel mult 1,230 ISR (615 lei).

Cererile completate, însoțite de documentele care dovedesc componența și veniturile familiei, pot fi depuse la sediul Direcției de Asistență Socială de la Giurgiu Nord sau la punctul de la Cantina Socială din Tineretului.

Pentru a beneficia de aceste subvenții începând cu luna noiembrie, documentele trebuie depuse până la data de 20 noiembrie.

 

 

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER