27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

DEPUTATUL PNL DE GIURGIU MARIA GABRIELA HORGA, ÎN ȘEDINȚA COMISIILOR DE BUGET REUNITE: ”BUGETUL ACESTUI AN ESTE UNUL AL DEZVOLTĂRII, NICIDECUM UNUL DE AUSTERITATE!”(VIDEO)

În dezbaterile de joi pe tema Legii bugetului de stat pe 2021, deputatul PNL de Giurgiu, Maria Gabriela Horga a prezentat colegilor din Comisiile de buget ale Senatului și Camerei Deputaților o serie de argumente solide, care vin să contracareze acuzațiile Opoziției, ce susține că acest buget este unul al austerității.

”Le-am solicitat colegilor de la opoziție, în urma discursului fals pe care îl au, să purtăm dezbaterile pe baza cifrelor oficiale, provenite din surse credibile.

Astfel, anul trecut, România a avut o contracție economică de doar 3,9%, față de media europeană care era de 4,6%. Două trimestre la rând, România a avut creștere economică, am evitat, astfel, recesiunea tehnică.

În trimestrul IV al anului trecut, România a avut cea mai mare creștere din Uniunea Europeană. Sunt state, precum Spania, care au avut contracție economică de peste 11% în trimestrul IV al anului 2020.

Acestea sunt cifrele, acestea sunt faptele de la care pornim:

  • În anul 2020, pensiile au crescut cu 14%, iar alocațiile au înregistrat creșteri cu 16% și, respectiv cu 19%. Deci, cheltuielile cu asistența socială au crescut în bugetul anului 2021 pentru că aceste creșteri au intrat în plată.
  • Venitul mediu a crescut anul trecut, inflația a scăzut, pensiile au crescut și alocațiile au fost mărite în două rânduri.
  • Deși ne-am confruntat cu o criză economică globală, Guvernul PNL a rambursat TVA cu 3 miliarde de lei în plus, față de guvernele PSD din 2019, când nu era criză economică. De asemenea, au fost rambursate concedii medicale din anii anteriori.
  • 27.000 de IMM-uri au accesat credite cu garanția statului, în valoare de 17 miliarde de lei, prin programele de garantare, anul acesta plafoanele de garantare de către stat sunt de 28 miliarde lei.

 

Am explicat prin cifre de ce acest buget nu este un buget al austerității cum spun lozincile PSD.

Cheltuielile cu investițiile sunt la un nivel record. Prin proiectul pe buget pe anul 2021, cheltuielile de investiții sunt preconizate la 61,4 miliarde de lei, reprezentând aproximativ 5,5% in PIB, mai mari cu 8,3 miliarde de lei față de anul 2020, când au fost de 53 de miliarde de lei, de asemenea, un nivel record.

În timpul guvernelor PSD, investițiile erau sub 40 de miliarde de lei, însă nici acestea nu se făceau. La rectificările bugetare se luau banii de la investiții și se duceau în consum.

Sublinez, acest buget este unul pentru dezvoltare, nicidecum unul al austerității!”

https://www.facebook.com/MariaGabrielaHorga/videos/332577751515218

 

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER