26 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

DIN ”AVENTURILE” UNUI ȘOFER BEAT ȘI FĂRĂ PERMIS, PRIN ORAȘ…

Joi seară, rețelele de socializare erau pline de fotografii și filmulețe cu un accident mai puțin obișnuit: un șofer a reușit să ”încalece” sensul giratoriu de la intrarea în oraș (zona Kaufland).

Vineri, polițiștii au venit cu detalii despre incident, detalii care arată că autorul era beat, fără permis și că, înainte să intre cu mașina în rodul respectiv, mai făcuse un accident, în centrul orașului:

Polițiștii giurgiuveni cercetează un bărbat de 44 de ani după ce, în urma unui eveniment rutier, a fost depistat conducând sub influența băuturilor alcoolice și cu dreptul de a conduce suspendat. Totodată, acesta a refuzat să-i fie recoltate probe de urina în vederea stabilirii în organism a unor substanțe psihoactive.

Joi, 17 ianuarie a.c., ora 18.35, un bărbat de 44 de ani, din municipiul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Mircea cel Bătrân, din municipiul Giurgiu, a intrat în coliziune cu un autoturism, după care a părăsit locul evenimentului și a intrat în coliziune cu scuarul sensului giratoriu din intersecția Bulevardului București cu Șoseaua Prieteniei, din municipiul Giurgiu.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, refuzând să-i fie recoltate probe de urina în vederea stabilirii în organism a unor substanțe psihoactive.

În urma verificărilor s-a constatat că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat din 24.05.2017.

În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge,  refuzul de la prelevarea de mostre biologice și conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.”

 

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER